Written on the stars

Era miezul noptii, azi lucrasesi de zi, asa ca aveam noaptea libera, spre norocul meu. Ar fi trebuit sa dorm acum, dar nici gand de asa ceva. Mintea imi juca feste, era activa la acest moment si nu dorea sa ma lase sa dorm, chiar daca corpul imi era obosit. Neavand ceva mai bun de facut, am urcat pe acoperis. La ora asta stelele se vedeau super si era relaxant sa le privesc. Ma intind pe spate, incrucisandu-mi mainile sub cap, cautand diferite forme alcatuite din stele.

Toata ziua fusesem pe strazi, admirasem orasul si acum tot ce mai aveam de facut era sa incep o noua schita a urmatorei mele picturi. Inainte sa intru in camin observasem multimea de stele pe cerul foarte senin. Zambisem in sinea mea, stiam ce urma sa desenez de data aceasta. M-am grabit in camera, mi-am insfacat blocul de desen dintr-un colt al incaperei si m-am grabit spre acoperis. Am urcat entuziasmat scarile ce duceau pe acoperis si am urcat acolo. Spre uimirea mea, urma sa aflu ca nu eram singurul care avea sa admire stelele in noaptea respectiva.

Oricat ma chinuiam, nu era usor sa gasesti forme in stele. Daca era usor sa-ti imaginezi cu se poate semana un nor, asta nu puteai face cu stelele. Totusi nu renuntam sa le privesc, ba chiar o faceam cu un zambet dulce pe buze, adevarat de data asta. Era printre singurele situatii in care nu zambeam fals, nu aveam cum. Cand priveam stelele ma simteam de parca, de colo sus ma vegheaza cineva, stiind perfect cine. Am auzit ca a mai urcat cineva pe acoperis si am privit, pret de cateva secunde, acea persoana. Prima data i-am observat parul de un auriu puternic, iar cu ajutorul luminii provocate de stele, parea ca straluceste. Imi mut totusi privirea de pe baiat, nu vroiam sa se uite ciudat la mine, daca s-ar fi prins ca m-am holbat putin la parul sau.

Il privesc usor pe tipul din fata mea, apoi imi indrept privirea in sus spre stele. Era un peisaj superb, ceea ce ma facu sa zambesc pret de cateva secunde. Ma apropiasem usor de tip fara a sta nici prea aproape, nici prea departe. M-am asezat turceste si am inceput sa schitez stelele pe care le puteam vedea facand deja o forma ciudata. Nu mai vazusem asa ceva pana acum, poate daca aveam sa le unesc cu o linie foarte subtire, aveam sa descopar ceva a cerui inteles probabil ar fi avut o semnficiatie importanta pentru mine. Desi era imbracat numai intr-un pulover gri, nu-mi era deloc frig. Vantul nu batea bsolut deloc si tot ceea ce puteam auzi in linistea aceea era sunetul creionului meu sctarzaind pe suprafata fina a foii din blocul de desen.

I-am ascultat pasii, realizand ca nu era foarte departe de mine. Priveam stelele, dar curiozitatea ma omora. Eram curios din fire, asa ca trebuia sa stiu ce face tipul. Imi intorc privirea spre el, dorind sa il privesc doar cateva secunde. Vazand ca deseneaza ceva, mi-am pastrat ochii pe el, curios iarasi, de ce ar putea sa deseneze. Nu m-am putut abtine si m-am ridicat in picioare, apropiindu-ma usor de el, fara sa-l deranjez. Am ajuns in spatele sau, aruncand o privire peste umarul lui, pentru a vedea ce desena.

Priveam ba in sus, ba pe foaie avand in vedere ca aveam nevoie de forma si pozitia exact a steleleor pentru a putea desena ceeace-mi propusesem. Desi atenta la ceea ce faceam eu, nu puteam ignora privirea tipului pe care o simteam atintita asupra mea, cu toate acestea, am preferat sa nu-l privesc si sa-mi vad mai departe de treaba. Asta pana cand i-am observat ca prin ceata silueta miscandu-se din fata mea si ajungand in spatele meu. Se subintelesese parca faptul ca ar fi vrut sa stie ceea ce schitam. Imediat dupa ce desenasem si ultima stea, am lasat blocul de desen in partea stanga si m-am intins pe spate privind in sus.
-Nu-i asa ca o noapte superba? il intreb pe baiat fara sa-l privesc.

Cand vad ca se intinde ma bosumflu usor. De ce se oprise din desenat? Facusesi eu ceva? Puteam jura ca nici nu l-am atins. Sigur il deranjase faptul ca ma uitasesi. Sigur era unul din acei oameni care nu te lasau sa vezi ce deseneaza, ori deloc, ori pana terminau. Cand imi vorbeste nu pare enervat, dar poate era o persoana calma, care cu greu arata daca se enerveaza. Mormai un "aha", inca ganditor asupra motivului pentru care s-a oprit. Ma duc in dreapta sa, aplecandu-ma pe vine. Stateam cu mainile pe genunchi, privindu-l pe baiat.
-Stii, daca te-am deranjat scuze. Nu vroiam sa te deranjez, eram curios de ce desenezi. Ii spun ingrijorat si pe un ton usor copilaresc.

Aud pasii lui apropiindu-se de mine si iemdiat ce privesc in dreapta observ silueta lui si chipul sau usor palid aplecat asupra mea. Cand am auzit cuvintele sale care pareau foarte ingrijoratoare si faptul ca imi cerea scuze, m-a facut sa-mi deschid ochii larg cat cepele. Sa ma deranjeze? Nici nu incapea vorba. daca cineva vroia sa vada ce desenam, era binevenit sa vada. M-am ridicat in sezut sprijinindu-am pe spate pe coate. I-am zambit scurt.
-Deranjat? Ai vrea tu... M-am oprit pentru ca am terminat si, desigur, poti sa vezi ce am facut. Probabil daca as fi una dintre acele persoane ingamfate nu ti-as da voie nici daca ar fi expuse intr-un muzeu. i-am spus chicotind scurt, apoi intinzandu-ma inapoi pe spate.

Mi s-a parut ciudat ca a marit ochii. Spusesesi ceva gresit? L-am privit cat s-a ridicat in fund, ascultandu-l cu atentie. Am rasuflat usurat, deci terminase si eu nu-l deranjasesi. Acum puteam sa ma relaxez. Ma intind dupa desenul sau, asezandu-ma apoi turceste, stand tot in dreapta lui. Privesc cand desenul, cand cerul. Facuse stelele chiar exact acolo unde se gaseau pe cer.
-Desenezi de mult? Il intreb curios.

Priveam in sus foarte atent, ma intrebam daca am sa mai vad vreodata vre-o stea cazatori, astfel de lucruri ma fascinau nespus. Apoi mi-am indreptat privirea spre cea a baiatului auzind intrebarea acestuia.
-Sunt pictor de mai bine de 11 ani... i-am spus zambindu-i scurt, fara a lasa impresia ca ma laud, nici nu intentionam sa fac asa ceva, dar intr-adevar, ma mandream cu talentul meu.

Imi las capul intr-o parte. Unsprezece ani.
-Cati ani ai?
L-am intrebat curios. De unspreze ani era pictor. Wow. Nu stiu de ce, dar eram sigur ca e mai mare ca mine. Adica nu putea sa fie pictor de la cinci ani nu? Deci clar era mult mai mare ca mine si eu iarasi eram ala mic, ceva cu care eram deja obisnuit.

-19...spun oftand usor si privind in sus. Lumea artistilor e asa de complicata cand vine vorba de rpopriile creatiei, trebuie intotdeauna sa dai piept cu cei mai talentati ca tine care te calca in picioare si cu critica. Critica adusa lucrarii tale te dezonoreaza intr-un fel sau altul. Nu stiu de ce, ma apucasem sa ma gandesc la asta si la anii prin care am trecut incercand sa ignor aceste simple chestii care mai tarziu m-au facut sa inteleg mai bine lumea in care traiam eu.

Am marit ochii cand l-am auzit. De la opt ani? Wow, ce copil talentat a fost.
-Ce tare. Spun mirat, dar fericit pentru baiat. Si ai succes? Ai lucrari in muzee? In ce muzee? Ca vreau si eu sa le vad. Spun eu repede, privindu-l atent pe baiat.
Desenase acele stele chiar foarte bine, exact unde erau ele, deci toate lucrarile lui trebuie sa fie super.

Il privesc un timp, apoi incep sa chicotesc usor, ma simteam ca o vedeta urmarila si interogata de fani, dar asta era doar o idee fulger care ma trasnise pe moment. I-am zambit dulce si m-am ridicat in sezut sprijinindu-mi mainile pe genunchi.
-mda, mai toate lucrarile mele sunt expuse in muzee precum cel de la Paris, mai e unul in Tokyo si parca inca unul in New York. Nu ma intreba numele, niciodata nu m-am omorat sa le retin...

L-am ascultat atent, marind ochii cand am auzit ca era unul si in New York. De acolo eram si eu si fusesesi la multe muzee, deci sigur stiam si lucrarile baiatului, caci le retineam imediat pe cele ce erau bine facute.
-Super. Imi imaginez ca faci multi bani cu asa. Spun ganditor. Apropo, eu sunt Yuki. Ma prezint, amintindu-mi ca n-am facut-o, plus ca vroiam numele baiatului.

Il privesc un timp, ce-i drept nu prea ma omoram cu socializarea dar tanarul parea foarte comunicativ si am preferat sa-mi deschid sufletul macar pentru acele minute pe care mi le petreceam pe acoperis. L-am privit zambindu-i si i-am spus cu o voce calma :
-Lawrence, incantat! Bani, sincer...numai la asta nu ma gandesc cand desenez, e un adevarat haos in lumea asta.

Lawrence. Parca imi suna cunoscut. Cum credeam, i-am vazut picturile prin New York si din cate imi aminteau, acestea atrageau destula lume. Nu prea il interesa de bani? Interesant, eu eram chiar opusul, banii fiind foarte importanti pentru bine. Poate din cauza trecutul meu? In fine...
Dau aprobator din cap la remarca cu haosul din lume, fiind total de acord. Ma intind pe spate, privind iarasi cerul.
-Ai venit special ca sa desenezi? Il intreb curios.

Ma asez mai bine privind la randul meu in sus.
-Da...chiar ma gandeam ca asta era una din chestiile care lipseau din colectia mea. i-am spus. Mi-as fi dorit sa apara si luna, dar lipsa ei facea noaptea respectiva mai magica si mult mai interesanta. Il privesc un timp pe baiat.
-Dar tu cum de-ti petreci seara aici?

Dau aprobator din cap, mormaind un "aha", la raspunsul baiatului.
-Nu am somn si ma relaxeaza stelele. Ii explic fara ezitare.
Cam asta era si adevarul, asa ca nu-l mintisesi.

Am dar afirmativ din cap, de fapt, daca stateam si ma gandeam mai bine, asta era motivul pentru care venisem la randul me pe acoperis, iar faptul ca ma apucasem sa desenez era si mai bine, dubla relaxare.
-Mda intr-adevar, cerul asta te relaxeaza nu altceva...

Ma ridic in picioare, intinzandu-ma. Nu suportam sa stau mult intr-un singur loc, chiar daca era ceva relaxant.
-Mda, dar eu incep sa ma plictisesc. Spun oftand.
Eram genul de persoana care se plictisea repede de un lucru.

IL privesc rapid, observandu-i chipul obosit si plictisit. Era exact acel gen de om care se plictisea rapid de anumite privelisti si peisaje. M-am asezat pe mai bine intinzandu-mi picioarele continuand sa privesc in sus cerul
-Si ce propui? il intreb pe baiat asteptand sa-i vina vreo idee.

Ce propun? Mda... Ma plictiseam, dar nu prea aveam idei. Nici nu puteai face prea multe pe un acoperis. Ma pun pe gandit, trebuia sa puteam face ceva aici. Singurul lucru care imi putea veni in minte era , renumitul joc, adevar sau provocare. Imi reiau pozitia turceasca, privindu-l pe baiat.
-Ce zici de adevar sau provocare?

Imi mut privirea de la cel spre cea a baiatului ridicand o spranceana si zambind in felul meu, oarecum ranjind. Imi placea ideea asta, nu mai jucasem jocul asta de mai bine de cativa ani. Numai bine!
-Ok, ai onoarea de a incepe primul!

Oftez, uram sa incep eu acest joc, preferam sa fac primul o provocare, sau sa spun un adevar. Acum nu aveam ce face, deja spusese sa incep eu si nu aveam chef sa stam acum sa alegem care incepe sau nu, asa ca m-am conformat dorintei lui.
-Ok. Adevar sau provocare? Il intreb curios.